Promovare personala sau “lauda de sine”?

Vorbeam mai demult despre teoria expunerii – despre faptul ca oamenii te percep cu atat mai mult ca pe un expert, cu cat te vad sau aud mai des de tine. Astfel, expunerea /promovarea personala contribuie cu pana la 65% la constructia reputatiei tale.

Insa unul din principalele obstacole de care se lovesc oamenii atunci cand vine vorba despre expunere este rezistenta interna: impresia sau chiar temerea ca, daca se vor promova pe ei insisi, ar putea fi perceputi drept laudarosi, aroganti sau ca acest lucru ar suna ca un fel de spam sau spot publicitar mincinos. Pana la urma, cu totii am invatat de mici ca “lauda de sine nu miroase-a bine”, nu?

Ei bine, nu! Permite-mi ca astazi sa subliniez cu doua linii si sa bolduiesc aceasta idee: scoate-ti din cap, odata pentru totdeauna, ca promovarea personala inseamna sa te lauzi, sa-ti exagerezi calitatile, sa-i bombardezi pe ceilalti cu “realizarile” tale, sa cersesti atentie, sa fii arogant sau orice altceva din sfera asta.

Dupa ce ti-ai sters din minte aceasta parere , inlocuieste-o cu urmatoarele:

• Promovarea personala reprezinta articularea modului in care se intersecteaza ce ai tu de oferit si ce isi doreste clientul sau suprapunerea capabilitatilor tale cu nevoile clientului.

• Promovarea personala inseamna un act de informare prin care aduci lumii la cunostinta ca existi si ai ceva de oferit: date, cifre, informatii despre ce ai realizat si cum poti rezolva problemele celorlalti.

• Promovarea personala este munca, este pur si simplu unul din cei 4 “P” ai mixului de marketing: produs, piata, pret si promovare. Degeaba esti bun si adaptat cerintelor pietei daca lumea nu stie ca existi.

Sa-ti dau un exemplu din lumea vedetelor de cinema. Actorii nu au in contract doar obligatia de a aparea pe platoul de filmare si de a-si rosti bine replicile. Dupa ce filmul este gata, ei trebuie sa promoveze filmul, asta insemnand sa participe la talk show-uri si alte emisiuni tv / radio, sa dea interviuri pentru revistele glossy, sa faca fotografii, sa vina la premiera filmului aratand bestial si, nu in ultimul rand, sa filmeze prezentari de promovare. Stii tu, acele interviuri in care spun “scenariul a fost minunat”, “regizorul a fost minunat”, “colegii mei de platou au fost minunati”, “m-am simtit minunat” etc. Oare lor le este rusine sa faca acest lucru? Nu prea cred. Ei inteleg ca este in interesul lor sa faca tot ce pot pentru ca filmul sa fie un succes, astfel incat sa primeasca roluri si data viitoare. Este  doar munca si face parte din treaba lor, din jobul lor, sa informeze potentialii cumparatori de bilete ca au scos un nou film si sa faca asta cu entuziasm ca sa fie credibili.

Poftim? Imi spui ca asa ceva este valabil doar pentru vedete? Ma bucur ca ridici problema asta, deoarece vreau si eu sa te intreb: Cand a fost ultima data cand seful tau a venit la tine si ti-a zis: ”M-am gandit sa-ti dublez salariul deoarece te-am observat pe ascuns si cred ca esti genial in modestia ta”?”. Care a fost ultimul client care ti-a batut la usa, spunandu-ti: “Am visat azi-noapte ca esti bun. Nu vrei un contract de zece mii de euro?”. Cum vrei sa te “vaneze” un head hunter daca nu apari nicaieri in cautari pe Google?

Vezi tu, un proverb romanesc spune “Dumnezeu iti da, dar nu-ti baga in traista”. La fel, si zicala musulmana “Roaga-te lui Allah, dar leaga-ti camila”. Cu alte cuvinte, nu e gresit sa speri intr-un ajutor divin sau intr-un miracol ca sa fii descoperit, dar ti se pare suficient sa te bazezi numai pe asta?

Cu totii am auzit povesti despre fata frumoasa remarcata de un impresar in discoteca si care a ajuns un fotomodel bogat si celebru peste noapte sau despre bloggerul talentat descoperit din intamplare de un mare om din publicitate si caruia i s-a oferit un job fabulos de copywriter… dar te intreb din nou: esti dispus sa te bazezi doar pe noroc ca sa te faci cunoscut sau esti pregatit sa ajuti si tu putin destinul, sa-i dai un mic ghiont norocului? Si daca te bazezi doar pe noroc si pe modestie, cam cati ani esti dispus sa astepti inainte sa primesti o promovare la serviciu? Nu ti se pare ciudat ca termenul “promovare” este folosit atat in sensul de “publicitate” cat si de “a primi o functie superioara”? Eu nu cred ca este o coincidenta.

Tine minte: daca esti cu adevarat bun in ceea ce faci si daca tii lumea la curent cu realizarile tale intr-un stil informativ si neafectat, nimeni nu se va simti deranjat si nimeni nu te va considera laudaros.

In concluzie, iata perceptiile eronate despre promovarea personala pe care am incercat sa le demontez astazi:

• Lauda de sine nu miroase a bine.
• Autopromovarea este doar pentru vedete si politicieni.
• Daca e sa am succes, se va intampla de la sine.

Daca am reusit sa te fac sa-ti schimbi macar putin perspectiva asupra confuziei dintre promovare personala si lauda de sine, iata si alte convingeri neproductive la care te invit sa meditezi. In care dintre ele te recunosti si ce argumente poti gasi ca sa le combati?

• Nu este spiritual sa-ti scoti ego-ul la inaintare.
• Mi-e frica de judecata si respingere, ma simt vulnerabil.
• Mi-e teama ca nu sunt suficient de bun.
• Urasc sa atrag atentia asupra mea si nu ma pricep la networking.
• Nu am nimic interesant sau deosebit de spus despre mine.
• Nu-mi place sa ma bag in sufletul oamenilor.
• Eu nu ma milogesc la altii, nu fac compromisuri.
• Promovarea este manipulare si vanzare, yuk!
• E normal sa-i recomand pe altii, dar e ridicol sa ma recomand pe mine.
• La serviciul meu nu se apreciaza persoanele care ies in evidenta.
• Habar nu am ce sa fac ca sa ma autopromovez.
• …
• …

Deci?

Schimbarea, o autostrada mereu in constructie

Daca dai o cautare pe Google images dupa “change models”, ti se afiseaza nu mai putin de 508 milioane (!!!) de modele, diagrame si procese in 2, 3, 5, 7…xx pasi.

Schimbarea este ceva ce ne fascineaza, pe unii in sens negativ, pentru ca o percepem ca pe o amenintare la un iluzoriu status quo, pe altii pentru ca ne-o dorim, dar nu avem suficienta motivatie sau vointa sa o implementam, iar pe altii in sens pozitiv, pentru ca o consideram un proces natural, benefic, sinonim cu evolutia.

Indiferent unde te situezi tu fata de acest subiect, mi-am propus ca astazi sa iti prezint un model al schimbarii in 6 etape, elaborat de cercetatorii James Prochaska, John Norcross si Carlo DiClemente si descris in cartea Changing for Good. Chiar daca nu ti-ai propus sa faci nicio schimbare in viata ta, cel putin momentan, cred ca e amuzant sa vezi in ce etapa a schimbarii te situezi. Deci:

1. Pre-constientizarea. In acest stadiu, nu esti cu adevarat pregatit de schimbare. Probabil nu esti constient de necesitatea schimbarii, o percepi ca pe un vag “ar trebui” in care deocamdata nu crezi cu adevarat, te simti coplesit de “greutatea” ideii in sine sau chiar opui rezistenta sau negi necesitatea schimbarii (“Mananc suficient de sanatos, hai sa nu fim mai catolici decat Papa”, “Stiu ca nu sunt fericit la serviciu, dar cine e nebun sa renunte la ceva sigur pe criza asta?”).

Ce sa faci in aceasta etapa: Suna dur, dar probabil ca numai un eveniment “zguduitor” te poate face sa te trezesti si sa iesi din zona calduta in care te complaci. In orice caz, ai nevoie de un catalizator.

2. Intentia. Aceasta este un fel de etapa de incubatie, de tranzitie. Nu mai negi necesitatea schimbarii si te pregatesti sufleteste pentru ea, stabilindu-ti, totusi, un termen ceva mai indepartat (“in 6 luni voi face x”) deoarece inca nu esti dispus sa faci schimbarea chiar din aceasta clipa.

Ce sa faci in aceasta etapa: Cu cat constientizezi mai repede consecintele produse de lipsa schimbarii (ex. acumulezi greutate in exces, devii tot mai stresat, se erodeaza o relatie importanta), cu atat iti vei gasi motivatia interioara de a face ceva pentru a imbunatati starea de fapt.

3. Pregatirea. Esti in faza in care iti faci deja un plan de actiune pe termen mai apropiat (ex. “in urmatoarele 2 saptamani”), luand in calcul obiectivele tale in contextul real al situatiei tale de viata si incercand sa le ajustezi. Acum nu mai esti atent doar la o activitate generica (ex. “sa fac mai multa miscare’), ci incepi sa te preocupi de detalii (cat costa un abonament la sala, in ce perioada ai putea sa te duci, ce exercitii ai putea sa faci, daca ai si alte optiuni pentru a face msicare in afara de sala etc.).

Tot acum devii mult mai constient si de costul acestui plan: sacrificiile si eforturile pe care va trebui sa le faci si cat de dispus esti sa induri putina durere pe termen scurt pentru a atinge placerea pe termen lung. Aceasta este o etapa critica, deoarece este foarte probabil sa te lasi pagubas cand iti vei da seama ca unele actiuni te vor “durea” si ca vei fi nevoit sa renunti la anumite gratificatii imediate.

Ce sa faci in aceasta etapa: Nu zabovi si taragana la infinit pentru a-ti face un plan perfect. Cu cat te gandesti mai mult, cu atat vei gasi tot felul de motive pentru care e oh, atat greu sa te pui pe treaba. Pur si simplu stabileste o data si incepe, iar detaliile le ajustezi pe parcurs.

4. Trecerea la actiune. Felicitari, ai inceput sa faci ceea ce ai zis ca vei face! Atentie, si acesta este un moment critic, deoarece va interveni din nou rezistenta la schimbare si tendinta sa-ti spui ca este prea greu sa te tii de ce ai promis. Insa e ceva normal – daca schimbarea ar fi usoara, ai face-o zilnic, doar pocnind din degete.

Odata ce ai trecut la actiune, iti poti detalia si ajusta planul – de exemplu, stabilind zilele si orele cand te vei duce la sala, alcatuindu-ti o dieta specifica, pe zile etc.

Ce sa faci in aceasta etapa: Fa o prioritate din obiectivele tale, punandu-le inaintea scuzelor si motivelor pentru a nu te schimba. Si, foarte important, planifica modul in care te vei rasplati pe tine insuti cand iti vei atinge obiectivele. Evident, asta nu inseamna sa te “rasplatesti” cu o prajitura dupa prima data cand ai fost la sala! Cuvantul cheie este “dupa” ce iti vei atinge obiectivele.

5. Intretinerea. Asa cum este nevoie de mentenanta pentru ca un echipament sau o masina sa functioneze pe termen lung, tot asa trebuie sa fii si tu atent sa-ti mentii noile obiceiuri pe care ti le-ai format. Dupa cateva saptamani sau luni in care te-ai tinut de planul tau pentru schimbare, este foarte usor sa-ti inchipui ca gata, schimbarea ti-a intrat in sange si esti un om nou. Din pacate, acum intervine cel mai mare pericol – recaderea in vechile obiceiuri: te lasasesi de fumat, dar te pomenesti ca-ti aprinzi o tigara ca sa te calmezi dupa o cearta; mancai sanatos, dar iata-te infulecand hamburgeri si merdenele pentru ca “esti in criza de timp”.

Ce sa faci in aceasta etapa: Incearca sa eviti compania oamenilor care nu te sustin sau chiar iti saboteaza eforturile, sau cel putin cere-le sa-ti respecte noul stil de viata (de exemplu, daca in familia ta se mananca zilnic ceafa de porc cu cartofi prajiti, tu vezi-ti de salatele tale si nu ceda presiunilor de a te conforma meniului standard ). Cand esti constient de pericolul de a recadea in vechile obiceiuri, esti mai pregatit sa le faci fata. Daca totusi ai facut un pas gresit si ai “pacatuit”, nu te invinovati sau descuraja – gandeste-te ca omul e supus greselii si ca asta nu inseamna ca tot planul tau a esuat; iarta-te si continua-ti actiunile planificate.

6. Definitivarea. Daca ai trecut cu bine prin toate etapele anterioare, poti ajunge in stadiul in care schimbarea a devenit a doua ta natura; te simti un om nou si nu mai esti tentat sa cedezi obiceiurilor proaste de dinainte. Acesta este un stadiu ideal, care poate sau nu sa fie atins 100%.

Ce sa faci in aceasta etapa: Nu deveni obsedat sa faci schimbarea definitiva, deoarece “definitivul” este diametral opus chiar ideii de schimbare.  Important nu este sa te lupti incontinuu cu natura ta umana, ceea ce poate deveni obositor, ci doar sa fii capabil de a-ti mentine constant noul stil de viata, prin alegeri constiente facute zilnic si prin observarea automatismelor de gandire si comportament. Pana la urma, schimbarea este un proces de creatie, este work in progress si “drum in constructie” – probabil, singurul drum unde este ok si chiar de dorit sa facem permanent lucrari.

In incheiere, haideti sa vedem ce ne spune un om de stiinta, neuropsihologul Stefan Klein, despre cum se produce schimbarea la nivelul circuitelor din creier:

“Creierul este alcatuit din 100 de miliarde de neuroni si fiecare este un mic computer. Printr-o retea de dendrite, neuronul capteaza impulsuri nervoase de la alte celule cenusii. Aceste impulsuri sunt prelucrate si transmise, prin axoni, altor neuroni. Cand este receptat un impuls, se elibereaza neurotransmitatori precum dopamina, molecula placerii. De cealalta parte a conexiunii se afla receptori pentru aceste substante. Ei preiau semnalele chimice si declanseaza un nou impuls. Atunci cand invatam ceva, neuronii se modifica. Modul de prelucrare din interior, ba chiar si forma neuronilor se schimba. Unele dendrite dispar, altele noi apar. Astfel neuronii se transforma incontinuu, ca plantele dintr-o gradina.”

In cartea sa, Formula fericirii, Klein sugereaza ca putem invinge predispozitia genetica si ne putem “antrena” creierul sa gandeasca diferit, sa se schimbe. El zice: “Repetitia joaca un rol decisiv; cu cat neuronii primesc mai des semnale concomitente, cu atat creste probabilitatea de a se produce o conexiune de durata. Retinem un numar de telefon cu cat il formam mai des. La fel se intampla si cu invatarea noilor reactii emotionale. Iar odata aparute, conexiunile sunt mentinute in viata prin repetitie.”

Prin urmare, indiferent de ce model de schimbare alegi si de cati pasi sau etape are acesta, vestea buna este ca te poti schimba si ca poti mentine noile comportamente dobandite, prin vointa, repetitie si intensitate. Succes!

Despre reputatia creata prin comunicare si efectul Barbra Streisand

Desi (repet ca) nu ma intereseaza politica in mod deosebit, astazi as vrea sa abordez un subiect care mi se pare interesant din perspectiva comunicarii gresite / ambigue / manipulatoare si a consecintelor sale asupra imaginii personale: si anume modul in care angajatii de la ministere si guvern fac tot felul de declaratii in presa, oficiale sau neoficiale, avand ca efect panica si haosul.

Doar trei exemple vreau sa dau: mesajele alarmiste legate de virusul AH1N1 si obligativitatea vaccinarii, care au dus la cozi imense si imbranceli intre oamenii bagati in sperieti; balbaielile legate de obligativitatea sau neobligativitatea completarii CNP-ului la recentul recensamant; si, foarte recent, declaratiile ministrului Igas despre “iarna ca in ’54″, care i-au facut pe romani sa devasteze rafturile magazinelor. E ca si cum acesti oameni aflati in functii importante nu constientizeaza puterea pe care o au mesajele venite de la persoane publice! Atunci nu e de mirare ca sunt suspectati de manipulare politica sau comerciala. Pe buna dreptate, de exemplu, s-a spus ca mesajul cu “iarna ca in ’54″ a vrut sa sperie oamenii ca sa nu mai iasa la manifestatii in strada sau ca a fost rezultatul unui contract al ministrului cu supermarketurile.

Ce putem invata de aici este ca, indiferent daca esti ministru, om de PR, manager sau secretara intr-o companie, felul in care comunici iti poate construi o imagine favorabila, profesionista, sau, dimpotriva, iti poate afecta reputatia. Si, dupa cum se stie, reputatia se pierde doar o data.

Iata ce efecte negative poate avea comunicarea balbaita sau neingrijita, mai ales daca este facuta in mod repetat, asupra brandului tau personal:

• Lumea va crede despre tine ca esti neprofesionist, neglijent si incapabil sa te autoverifici.
• Vei parea neatent, cu capul in nori, chiar iresponsabil – deci e clar, nu ti se poate acorda incredere.
• Oamenii vor crede ca nu ii respecti, ca nu iti pasa nici de munca ta si nici de timpul si rabdarea lor.
• Vei fi suspectat ca ai interese ascunse, ca vrei sa manipulezi sau ca servesti interesele altora.
• Pur si simplu se va spune despre tine ca esti un pacalici neserios caruia nu i se pot da pe mana proiecte importante.

Partea proasta atunci cand lansezi o informatie este ca lumea tinde sa retina prima versiune a acesteia. Chiar si cand dai dezmintiri sau corectari, multi oameni nu mai ajung sa le citeasca sau pur si simplu raman in continuare in cap cu informatia gresita, pentru ca aceasta a avut impactul cel mai puternic. Ca sa dau un exemplu foarte simplu: cand un ziar de scandal publica o minciuna despre o vedeta, aceasta inventie tinde sa ramana in mintea opiniei publice si sa fie atasata automat la numele vedetei respective, chiar daca aceasta face ulterior eforturi de dezmintire (participand la emisiuni, publicand un drept la replica etc.). La fel, daca ai trimis un email in care ai comunicat, sa zicem, o ora sau data gresita pentru inceperea unui eveniment, e foarte probabil ca multi dintre destinatari sa ramana in minte cu data gresita. Pur si simplu asa functionam, asa este construita mintea noastra.

De aceea, este foarte important ca atunci cand trimiti emailuri in organizatia in care lucrezi, anunturi oficiale, comunicate de presa, newslettere catre clienti sau cand faci orice fel de informatie publica, mai ales in scris (verba volant, scripta manent…), sa respecti cateva reguli elementare, de bun-simt, cum ar fi:

• Sa verifici daca sursele si continutul comunicarii sunt corecte;
• Sa fii sigur ca ai scris tot ce ai vrut si nu ai uitat ceva (mailurile de completare sunt suparatoare si e posibil sa nu ajunga la toata lumea);
• Sa te asiguri ca ai aprobarea superiorului sau a clientului pentru a trimite aceste informatii (daca esti angajat, respectiv faci PR pentru cineva);
• Sa verifici gramatica si ortografia;
• Sa folosesti tonul, limbajul si adresarea adecvate celor cu care comunici;
• Sa ai un stil de exprimare personal si constant, care sa fie asociat cu tine.

Este chiar asa greu sa faci aceste lucruri? Nu cred. Trebuie doar putina atentie si buna-vointa. Avantajele de a fi un comunicator corect, la propriu si la figurat, sunt evidente: capitalul de incredere si reputatia de persoana care stie ce vorbeste si este de buna-credinta. In plus, daca vreodata se intampla sa faci o greseala, oamenii te vor ierta mai usor deoarece, bazandu-se pe istoricul tau fara pata, vor considera acest lucru doar un incident si, in orice caz, neintentionat.

Invers, daca se intampla ca reputatia ta sa fie afectata nu de ceea ce ai facut sau scris tu, ci de ceea ce a scris altcineva despre tine (mai ales in mediul online), ai grija sa nu provoci efectul Streisand, care se refera la incercarea de a ascunde sau inlatura o informatie si a provoca neintentionat o publicitate si mai mare. Acest “efect” a fost botezat astfel dupa ce, in 2003, Barbra Streisand s-a suparat ca niste fotografii cu resedinta ei au aparut pe un site. Ea a dat site-ul in judecata si a cerut ca pozele sa fie eliminate, iar ca urmare incidentul a devenit public si s-a raspandit in tot mediul online, atragand enorm de multa atentie asupra ei. Ca exemplu, poza cu resedinta ei fusese vizualizata doar de 6 ori inainte ca actrita sa actioneze impotriva site-ului respectiv, pentru ca apoi poza sa fie vizualizata de peste 420.000 de ori.

Prin urmare, atunci cand simti ca ai fost nedreptatit de cineva care a scris ceva despre tine, incearca sa rezolvi problema cat mai discret cu putinta, de preferinta direct cu persoana respectiva. O alta lege destul de evidenta a comunicarii spune ca oamenii sunt curiosi fata de lucrurile dirty (scandaluri, certuri, secrete, mistere etc.). Cu cat faci mai putin caz, cu atat vei atrage mai putin atentia si cu atat sunt mai mari sansele ca reputatia ta sa nu fie afectata semnificativ.

Inchei cu o caricatura care arata ce inseamna sa actionezi in baza comunicarii distorsionate. Concluzia: usor cu piaRul pe scari!

P.S. Nu cred ca e nevoie, dar totusi:

REPUTÁȚIE ~i f. 1) Opinie publică (favorabilă sau defavorabilă) pe care o manifestă publicul pentru o persoană sau pentru un lucru; faimă. ◊ Se bucură de ~ bună. 2) Apreciere publică înaltă (a unei persoane sau a unui lucru) pentru calități deosebite; faimă; slavă; popularitate; renume. [G.-D. reputației; Sil. -ți-e] /<fr. réputation, lat. reputatio, ~onis

Sunt introvertit. Sa ma tratez?

Saptamana trecuta mi-am rugat prietenii si cunoscutii de pe Facebook, LinkedIn, KeyPeople si din lumea reala sa completeze acest chestionar care isi propune sa identifice o tendinta (subliniez, e o tendinta, nu un diagnostic) catre temperamentul introvertit.

Pana astazi au completat 126 de persoane, dintre care 75% femei si 70% in categoria de varsta (cumulat) 26-44 de ani. Va multumesc celor care ati participat, iar chestionarul ramane deschis si sunt interesata sa strang in continuare date, pentru a face rezultatele si mai relevante. Evident, rezultatele pe care le voi prezenta mai jos nu pot avea pretentia de a caracteriza exact populatia Romaniei deoarece esantionul de respondenti nu a fost alcatuit in mod stiintific. Dar sa zicem ca se pot citi ca un fun fact.

Dar de ce am lansat eu chestionarul acesta? Ideea mi-a venit citind cartea Introvert Power: Why Your Inner Life Is Your Hidden Strength, de Laurie A. Helgoe. Autoarea spune ca in zilele noastre (in civilizatia vestica) se propaga in mod total gresit ideea ca doar un sfert sau maxim o treime din populatie este formata din persoane cu tendinta introvertita, atat pentru a se vinde mai multe carti de self help care sa te invete cum sa te descurci mai bine in lume, cat si pentru ca traim intr-o societate care pune semnul egal intre succes si semnele exterioare de extraversiune (asertivitate, placerea de a face networking, vanzare agresiva, gura mare si dat din coate etc.).

Insa mai multe studii recente au aratat o realitate cu totul diferita: pana la 57% dintre americani sunt introvertiti, dar multi dintre ei se ascund si/sau se prefac ca sunt extravertiti pentru a se conforma cu imaginea ideala, promovata in societate, si pentru a nu mai fi etichetati ca tocilari, ciudati, timizi, depresivi, neadaptati  si alte stereotipuri dragalase care se aplica persoanelor mai putin galagioase si carora nu le place sa mearga in club.

Asa ca m-am intrebat care o fi procentul de introvertiti declarati in Romania? Ei bine, rezultatul m-a uimit de-a dreptul… deoarece 58% dintre respondentii la chestionarul meu au raspuns Adevarat la minim 16 afirmatii. Daca ii numaram si pe cei care au raspuns Adevarat la minim 15 afirmatii, procentul sare la 65%. Deci ipoteza din cartea pe care o citesc s-a confirmat (repet, cu bias-ul mentionat al esantionului). Ba chiar 8% dintre cei 126 de respondenti s-au declarat introvertiti pana in maduva oaselor, raspunzand cu Adevarat la 25 pana la 28 de afirmatii din cele 29.

Ok, si ce facem mai departe cu aceste informatii? Pai, pentru inceput, extravertitii ar putea sa inceteze sa-i judece si eticheteze pe introvertiti conform standardelor lor – de exemplu, dupa o saptamana intensa de munca, introvertitul prefera sa se duca acasa si sa citeasca, iar extravertitul iese la bar cu prietenii. Fiecare isi reincarca bateriile in mod diferit: in timp ce introvertitul isi ia energia din interior si o cheltuie in exterior, extravertitul isi ia energia din exterior si o cheltuie in interior. De asemenea, introvertitii ar trebui sa inceteze sa le mai fie rusine ca nu sunt “mai sociabili” sau sa se autoacuze ca “nu fac suficiente eforturi de networking”.

sursa

Iata 3 stereotipuri din cartea de care vorbeam mai sus – un fel de “mituri” la care ar fi ideal sa renuntam:

Mitul nr.1: Introvertitii sunt antisociali. Acest termen este foarte grav si folosit adesea in mod complet gresit, deoarece antisocial inseamna sociopat si este un diagnostic psihiatric, referindu-se la incapacitatea de a avea constiinta sociala. Haios este ca majoritatea sociopatilor vin din randul extravertitilor si sunt adesea persoane percepute ca prietenoase si fermecatoare, dar care dovedesc o lipsa totala de empatie si sunt capabili de fapte oribile.

Mitul nr.2: Introvertitii sunt asociali. Nici asocial nu este un termen corect, deoarece introvertitii nu sunt obligatoriu neadaptati la viata sociala si refractari la interactiune umana. Ei se simt asociali doar cand sunt fortati sa participe la un eveniment care nu-i intereseaza sau sa ia parte la o interactiune care nu inseamna nimic pentru ei. In schimb, ei pot fi foarte vorbareti, simpatici, glumeti etc. cand interactioneaza cu persoanele apropiate sau iau parte la evenimente care ii intereseaza.

Mitul nr.3: Introvertitii sunt incompetenti social. Cum ar veni, nu au maniere si/sau nu stiu cum sa vorbeasca si sa se comporte in societate. Aceasta idee poate fi usor demontata daca vedem ca multi lideri, vedete, persoane care lucreaza in HR sau in relatii cu publicul si sunt foarte bune in ceea ce fac, sunt de fapt introvertite. Aceste persoane au mult mai multa empatie si se pricep cel mai bine sa “citeasca” oamenii, sa-i conduca si sa raspunda nevoilor acestora – doar ca au nevoie de pauze regulate in care sa se retraga si sa-si reincarce bateriile.

Departe de a fi epuizat toate “miturile” despre introvertiti, inchei aici ca sa nu ma lungesc prea mult. Sper ca aceste cateva idei v-au facut (daca sunteti extrovertiti) sa va reganditi putin modul in care va comportati cu persoanele care au un alt mod de a se exprima si a cauta succesul in societate. Pur si simplu constientizati ca au o structura interna diferita, nu sunt nici snobi, nici deprimati si nici psihopati. Iar pe introvertiti ii rog sa nu se mai autoflageleze si autoironizeze, spunand “Eu sunt cam antisocial”. Daca vreti sa explorati subiectul mai profund, puteti incepe cu testul Myers-Briggs Type Indicator^® (MBTI^®).

Daca ati vrea sa mai scriu despre acest subiect sau daca aveti o parere despre acest articol, pro sau contra, chiar va rog sa imi lasati un comentariu. Multumesc!

Si tu urasti recrutorii?

…Atunci nici n-o sa-ti gasesti un loc de munca (prea curand).

As putea sa inchei aici articolul, insa nu mi-am propus sa fiu sarcastica, ci sa dau o mana de ajutor.

De luni si luni de zile, pe toate forumurile site-urilor de angajare, pe LinkedIn sau in comentariile de la diverse articole postate pe net, vad o lamentare continua despre neprofesionalismul recrutorilor din Romania, cu accent pe partea feminina a acestei categorii socio-profesionale mult hulite, care pare in mod constant banuita ca s-a culcat cu sefu’ ca sa obtina postul respectiv. Nu m-au mirat plangerile din partea unor oameni simpli, cu putina scoala, dar cand am vazut ca pana si managerii  au inceput sa se vaicareasca si sa se ia la harta online cu recrutorii, mi-am zis “E grav!”.

Daca esti in cautarea unui loc de munca si impartasesti opiniile de mai sus despre persoanele insarcinate cu tinutul interviurilor, permite-mi sa-ti sugerez trei lucruri la care, poate, nu te-ai gandit.

1. Nu e treaba ta cum au obtinut recrutorii acel post sau daca au studii de specialitate. In viata trebuie sa te adaptezi la orice situatie si sa “extragi” tot ce poti din ceea ce gasesti la fata locului. In cazul de fata, obiectivul tau este sa “prestezi” cat mai bine la interviu, indiferent cu cine il tii, si sa obtii postul dorit.

Da, se va intampla ca recrutorul sa aiba o gramada de defecte si da, cateodata te vei enerva ca te evalueaza o persoana cu 20 de ani mai tanara decat tine sau care evident nu stapaneste cunostintele din domeniul tau de activitate. Insa repet: judecarea si etichetarea recrutorilor nu te ajuta cu nimic, nici in timpul interviului si nici daca te vaicaresti constant pe forumuri si site-uri de socializare (ba chiar risti sa iti creezi o imagine de persoana dificila si nemultumita si… nu stii cine iti citeste postarile).

Si, nu in ultimul rand, atunci cand suspectezi legitimitatea recrutorilor, fii cinstit cu tine insuti si intreaba-te: daca o ruda sau un prieten ti-ar oferi un job “caldut” doar pentru ca te cunoaste, ai refuza? Ai spune “Nu, te rog, vreau neaparat sa dau probe de concurs si sa trec prin procesul de recrutare!”? Permite-mi sa ma indoiesc si imi cer scuze daca ai raspuns da la aceasta intrebare.

2. Nu te mai victimiza. Stiu, e greu, e criza, toate posturile se dau pe pile sau pe favoruri sexuale si intreg sistemul e fundamental stricat. In acest context, tu te gandesti la tine ca la o victima, un somer sarac, un absolvent fara sanse, un amarat vesnic in cautare de job.

Problema e ca, daca te gandesti incontinuu la acest lucru, in timp iti formezi niste conexiuni neuronale foarte puternice care vor ajunge sa actioneze exact ca o partie pe care aluneci si nu mai poti sa te opresti. Sau, ca sa dau tot un exemplu invernal, e ca si cum te-ai afla pe un camp acoperit cu un strat urias de zapada si nu poti inainta decat pe cateva carari sapate de altcineva, numai ca acele carari nu te duc neaparat acolo unde vrei sa ajungi.

In loc sa-ti plangi de mila, sa cauti dovezi pentru care nu poti sa-ti gasesti un loc de munca si sa dai vina pe recrutori, cauta dovezi ca iti poti gasi un loc de munca. Eu vad mereu in jurul meu oameni care si-au schimbat jobul sau chiar au primit mariri de salariu in plina criza. Ei cum au putut? Si nu, nu au avut pile si nici nu s-au culcat cu sefii!

De asemenea, de cate ori te surprinzi ca o iei pe panta autovictimizarii, spune-ti imediat STOP si apuca-te sa faci ceva concret ca sa contracarezi aceasta stare: revizuieste-ti CV-ul, fa-ti o lista cu realizarile si calitatile tale, inscrie-te la un curs, citeste povesti de succes, intreaba-ti un prieten care tocmai s-a angajat ce a facut si a spus la interviu.

Daca ti se pare ca aceste sfaturi sunt doar mumbo-jumbo de dezvoltare personala, cauta carti sau articole pe net despre cum se formeaza legaturile intre neuroni (neuroplasticitate), despre cum obiceiurile de gandire determina atitudinea si comportamentul si despre invatarea unor noi reactii emotionale prin vointa, repetitivitate si intensitate.

3. La interviu concentreaza-te pe momentul prezent. Asta e favoritul meu si deriva, oarecum, din primele doua puncte. Cand te afli in sala de interviu si vorbesti cu recrutorul, ancoreaza-te in momentul si spatiul prezent – simte scaunul pe care stai, masa pe care iti sprijini mainile, constientizeaza lumina, zgomotele, mirosurile care te inconjoara; asculta cu mintea limpede ceea ce iti spune sau te intreaba recrutorul si concentreaza-te pe a raspunde cat de bine poti tu.

Dialogul interior, fie el de judecare sau de autovictimizare, este cel mai pacatos lucru care ti se poate intampla si un adevarat “deal breaker”. Cum poti sa fii atent, pe faza si sa dai raspunsuri pertinente daca tu te gandesti “Uite-o si p-asta cum arata, ce tanara e, cum dracu’ a obtinut postul asta, e de zece ori mai proasta decat mine…” sau “Daca nu obtin jobul asta ce ma fac, imi tai venele, sunt disperat, nu mai suport inca un esec…”? (Vezi si articolul Nu te mai chinui sa fii spontan!)

Nu doar ca aceste ganduri te impiedica sa te concentrezi, dar se reflecta si in limbajul trupului. Chiar daca tu ai impresia ca poti sa te controlezi, iti vor “scapa” microexpresii de teama sau dispret, vei “fulgera” din priviri, vei zambi fals (adica doar din buze, nu si din ochi), te vei foi, iti vor transpira palmele, vei da din picioare – posibilitatile sunt, din pacate, nelimitate si nu este nevoie de un recrutor experimentat ca sa “citeasca” aceste lucruri, deoarece ele sunt inscrise in ADN-ul nostru si cu totii avem, mai mult sau mai putin, capacitatea de a le descifra si, mai rau, de a le interpreta.

Deci fii zen! Lasa la o parte sentimentele si parerile tale personale despre recrutori, alunga frica si/sau disperarea pentru ce se va intampla in viitor si investeste-ti toata energia in a face o impresie buna si a castiga postul dorit, aici si acum. Sigur, interviul este in doua sensuri: si tu evaluezi daca acea companie ti se potriveste iar, in general, recrutorul este cel care iti ofera prima impresie despre cultura si calitatea oamenilor din compania respectiva. Insa pastreaza acea parte de evaluare pentru cand ajungi acasa.

sursa

Leadership by Tao

Nu ma prea pasioneaza politica si nici leadership-ul dar, in lumina evenimentelor care se petrec zilele acestea, vreau sa va propun, fara prea multe comentarii, cateva pasaje din Tao Te Ching. (Pasajele sunt traduse de mine din versiunea in engleza, deci va rog nu ma judecati prea aspru, deoarece si traducatorii din chineza veche au avut oarece dificultati ).

Tao Te Ching este lucrarea care sta la baza religiei taoiste. Este atribuita inteleptului Lao Tzu si ar fi fost scrisa in secolul 6 i.Hr. Cu toate acestea, dupa parerea mea, contine principii surprinzator de actuale despre ce inseamna sa conduci, fie ca e vorba de o tara sau de un mic departament. Dar sunt curioasa cati presedinti de stat sau de multinationale si cati sefi de guvern sau de echipa ar fi dispusi sa se calauzeasca dupa aceasta filozofie.

Trei precizari inainte de va invita sa cititi pasajele legate de leadership:

1. Lucrarea are 81 de mini-capitole (sunt, mai degraba, niste strofe). Eu am citat selectiv, din acelea care au legatura cu subiectul.
2. “Tao” este tradus, in general, drept “Calea” si este un concept destul de greu de explicat. Sa zicem ca este energia inefabila a Universului, legea naturala dupa care se petrec lucrurile. Ca sa aflati mai multe despre Tao Te Ching, Tao si taoism, puteti incepe de pe Wikipedia sau Google.
3. Ca toate lucrarile de acest fel, are un inteles literal si unul metaforic. Deci cand vorbeste despre moarte, razboi sau conducerea unei tari, incercati sa nu le luati (doar) ad litteram. Enjoy & think!

TAO TE CHING

3. NU CĂUTA FAIMĂ

Omul care posedă multe lucruri,

dar nu se laudă cu ceea ce are,

reduce tentaţia şi evită furtul.

Cei care sunt geloşi pe talentele sau lucrurile altora,

cu mare uşurinţă cad pradă la rândul lor invidiei.

Din aceste motive,

conducătorii

cărora le pasă

de bună-starea celor pe care îi servesc,

nu încurajează statutul

şi obţinerea titlurilor,

nici nu încurajează rivalitatea.

Asigurând suficient pentru toţi,

ajută la reducerea nemulţumirii.

Conducătorii înţelepţi

nu caută glorie pentru ei înşişi,

nici nu încearcă s­ă-i păcălească

pe cei pe care îi servesc.

17. CONDUCEREA EXCEPŢIONALĂ

Existenţa liderului înţelept

este foarte puţin cunoscută celor pe care îi conduce.

El acţionează fără discursuri inutile,

astfel încât oamenii spun,

“S-a întâmplat de la sine”.

30. AVERTISMENT ÎMPOTRIVA VIOLENŢEI

Când conduci după regulile Căii,

respinge folosirea forţei,

deoarece provoacă rezistenţă şi pierderea puterii,

arătând că nu ai urmat bine Calea.

Obţine rezultate dar nu prin violenţă,

deoarece este împotriva legilor naturii

şi vatămă sinele tău şi pe al celorlalţi.

Lanul de grâu este distrus înaintea unui mare război

şi doar buruienile cresc în faţa armatei.

Liderul înţelept obţine rezultate,

dar nu se scaldă în glorie;

nu este mândru de victoriile sale

şi nu se laudă cu ele.

El ştie că lauda este împotriva firii

Şi cel ce merge împotriva Căii

va da greş în ceea ce face.

31. MENŢINEREA PĂCII

Armele de război sunt instrumente ale fricii

şi cel ce urmează Calea le detestă.

Liderul care urmează calea naturii

nu le ţine în preajma sa.

Regele războinic se apleacă la dreapta,

de unde vine sfatul generalului,

pe când regele paşnic se uită la stânga,

unde stă consilierul său de pace.

Când se uită la stânga, este timp de pace,

iar când priveşte în dreapta, timp de suferinţă.

Armele de război sunt instrumente ale fricii

şi nu sunt preferate de cei înţelepţi,

care le folosesc doar când nu au de ales,

deoarece pacea şi calmul sunt dragi inimilor lor,

iar victoria nu le produce bucurie.

Să sărbătoreşti victoria înseamnă să te bucuri de ucidere;

să te bucuri de ucidere înseamnă să nu ai suflet/sine.

Drumul războiului este acela al unui cortegiu funerar;

când oamenii sunt ucişi, este un timp de doliu.

De aceea nici bătăliile victorioase

nu ar trebui sărbătorite.

39. SUFICIENŢA ŞI LINIŞTEA

Când conducătorul pământului este întreg în interior,

şi poporul este puternic, plin de viaţă şi prosper,

iar oamenii au suficient

pentru a-şi îndeplini nevoile.

Munca liderului ar trebui să asigure

prosperitatea poporului.

De aceea se spune că

“modestia este rădăcina

marii nobleţi;

partea de jos reprezintă fundaţia

pentru ce este sus;

iar prinţii se consideră

a fi neînsemnaţi”.

Totul depinde de modestie, deci;

nu te ajută la nimic să ai prea mult succes,

aşa că nu suna tare precum clopotele de jad,

şi nici nu zornăi precum clopoţeii de piatră.

57. SIMPLIFICAREA

Cu dreptatea naturală trebuie conduşi oamenii,

şi dacă este război, trebuie utilizate strategia şi tacticile.

Pentru a se conduce bine pe sine însuşi,

omul trebuie să acţioneze fără viclenie.

Cu cât sunt mai multe legi şi restricţii,

cu atât sunt mai săraci oamenii din ţară.

Cu cât sunt mai ascuţite armele pentru război,

cu atât mai mari sunt necazurile abătute asupra ţării.

Cu cât este mai mare viclenia cu care sunt conduşi oamenii,

cu atât sunt mai ciudate lucrurile care se petrec în ţară.

Cu cât sunt mai dure regulile şi legile,

cu atât mai mare e numărul celor care fură.

Prin urmare, înţeleptul nu unelteşte

ca să aducă reforma,

ci îi învaţă pe oameni pacea minţii,

pentru ca ei să se bucure de viaţa lor.

Neavând nicio dorinţă, tot ce face el este natural.

Cum el predică despre suficienţă,

oamenii care îl urmează se întorc

la o viaţă bună, necomplicată.

58. TRANSFORMĂRILE ÎN FUNCŢIE DE CIRCUMSTANŢE

Când mâna conducătorului este uşoară,

oamenii nu uneltesc,

dar când ţara este condusă cu severitate,

oamenii devin tot mai vicleni.

Acţiunile înţeleptului sunt incisive,

dar nu tăioase,

au vârful bine ascuţit, dar nu fac găuri,

sunt drepte, nu uneltite,

şi nu fără cumpătare,

strălucitoare dar nu orbitoare.

59. PĂZIREA CĂII

Acţionând fără gânduri de mărire,

ci cu auto-control,

este posibil să conduci

şi să-ţi pese cu adevărat de ceilalţi.

Aceasta se întâmplă acţionând virtuos

şi nelăsând nimic nefăcut.

O fundaţie virtuoasă şi fermă

înrădăcinată în receptivitate

este o cerinţă obligatorie pentru un bun conducător

şi pentru o viaţă lungă şi puternică.

Cel a cărui virtute nu cunoaşte limite,

este cel mai potrivit să conducă.

60. A CONDUCE

Pentru a conduce o ţară,

omul trebuie să se poarte cu grijă,

ca atunci când prăjeşte peştii mici.

Dacă acţiunile sunt începute

şi făcute în mod natural,

puterea răului este redusă,

şi astfel conducătorul şi supuşii săi

sunt la fel de protejaţi.

Ei nu vor unelti să-şi facă rău reciproc,

pentru că virtutea unuia îl calmează pe celălalt.

65. CONDUCEREA CINSTITĂ

Există două tipuri de a conduce.

Unul este să fii viclean, să te prefaci

şi să unelteşti ca să păcăleşti oamenii.

Când se foloseşte acest mod de a conduce,

oamenii devin şi ei tot mai vicleni

şi uneltesc să-l păcălească pe conducător.

Al doilea mod de conduce ţara

este să o faci fără uneltiri.

Oamenii astfel conduşi sunt cu adevărat binecuvântaţi,

căci sunt guvernaţi cu virtute

iar conducerea virtuoasă este dreaptă cu toţi,

ducând astfel la unitate.

66. SĂ CONDUCI DIN URMĂ

Marea este conducătorul râului şi al pârâului

Deoarece le conduce cu mult din urmă.

Profesorul îi ghidează cel mai bine pe elevi

lăsând-i să conducă.

Când conducătorul este înţelept,

oamenii nu se simt oprimaţi;

ei îl sprijină pe cele care îi conduce bine

şi nu se plictisesc niciodată de el.

Cel care nu este competitiv

nu atrage competiţie.

68. FĂRĂ DORINŢĂ

Un războinic eficient acţionează

nu din furie nihilistă,

nici din dorinţa de a ucide.

Cel care învinge nu trebuie să fie răzbunător.

Cel care dă de lucru altora trebuie să aibă modestie.

Dacă ne dorim pace şi unitate,

trebuie să ne purtăm cu semenii noştri

fără dorinţa de a avea avantaje pentru sine

şi fără a căuta ceartă.

69. FOLOSIREA MISTERIOASEI CĂI

Certurile pot fi câştigate aşteptând,

mai degrabă decât făcând o mişcare agresivă;

prin retragere mai degrabă decât prin înaintare.

Mişcându-te fără să pari că te mişti,

Nearătându-ţi puterea

dar păstrând-o bine;

capturând fără atac,

fiind înarmat, dar nu cu arme,

poţi câştiga mari bătălii.

Nu-i subestima

pe cei pe care-i supui în bătălie,

pentru că asta te poate face să pierzi

ceea ce are cea mai mare valoare.

Când o bătălie este pierdută,

dacă-şi aduc aminte de acest lucru,

cei mai slabi pot totuşi să câştige.

74. UZURPAREA CĂII

Dacă oamenilor nu le este teamă de moarte,

nu se tem nici de ameninţările cu moartea.

Dacă oamenii mor des la tinereţe,

iar moartea este împărţită ca pedeapsă,

oamenilor nu le este teamă să încalce legea.

Să fii călău într-o astfel de ţară

este ca şi cum ai fi un tâmplar nepriceput

care îşi taie mâna

când încearcă să taie lemnul.

75. VĂTĂMAREA PRIN LĂCOMIE

Când taxele sunt prea mari,

foamea îi abate pe oameni.

Când cei care conduc se amestecă prea mult,

oamenii se revoltă.

Când cei care conduc cer prea mult

de la vieţile oamenilor, moartea este privită cu uşurinţă.

Când oamenii mor de foame pe pământ,

viaţa are o valoare mică

şi este mult mai uşor sacrificată de ei

în răsturnarea conducătorilor.

78. SINCERITATEA

Nimic nu este mai flexibil decât apa,

Şi touşi când acţionează asupra lucrurilor solide şi tari,

moliciunea şi fluiditatea sa

nu au egal.

Cel slab îl poate învinge pe cel puternic

iar cel flexibil pe cel rigid.

Deşi acest lucru se ştie foarte bine,

puţini îl pun în practică în vieţile lor.

Deşi poate părea de neînţeles,

omul care ia asupra sa

umilinţa poporului

este potrivit să conducă;

şi este potrivit să conducă

cel care ia asupra sa dezastrele ţării.

79. ÎNDEPLINIREA OBLIGAŢIILOR

Când oamenilor dintr-o ţară

li se impun legi şi obligaţii,

astfel încât să ştie ce au de făcut,

este des întâlnit ca mulţi dintre ei

să nu-şi îndeplinească datoriile.

Înţeleptul se asigură că şi-a îndeplinit obligaţiile,

fără să aştepte ca ceilalţi să facă la fel;

în acest fel el este virtuos.

Cel care le cere altora să îndeplinească

ce are el de făcut,

nu este un om virtuos.

Despre mimarea autenticitatii

“Oamenii se intalnesc des cu oportunitatea, dar nu o recunosc pentru ca este imbracata in salopeta si seamana cu munca.”

Despre scurtaturi, tips & tricks si autenticitate falsa (sic!), in guest post-ul pe care l-am scris pentru Idei in echilibru.

Cum stai cu obiectivele?

Unul dintre autorii motivationali caruia ii citesc frecvent newsletterele spunea odata ca uraste luna ianuarie deoarece sala de fitness la care se duce in mod regulat se umple brusc cu oameni care au decis ca in noul an vor avea mai multa grija de forma lor fizica. Din fericire, adauga el, de prin februarie-martie grasutii inceteaza sa mai vina la sala si el isi poate recastiga linistit accesul la aparatele preferate.

De ce nu reusim sa ne tinem de promisiunile si hotararile pe care le luam la inceput de an? Iata mai jos cateva posibile explicatii.

Mirajul “noului inceput”

Bornele temporale de tip “de luni” sau “de la 1 ianuarie” au ceva fascinant. Ne duc cu gandul la speranta, prospetime, o noua sansa… sau ascund un prea-frumos sindrom de procrastinare.

Ti-ai spus vreodata “Este ultimul Craciun cand mai mananc 10 sarmale la o masa, iar de la 1 ianuarie o sa mananc numai broccoli si morcovi fierti”? Ei bine, astfel nu faci altceva decat sa amani la nesfarsit sa iti pui promisiunea in aplicare, sa cauti alte si alte scuze pentru care sa nu te tii de ea. Din punctul meu de vedere, singura data potrivita pentru a lua o hotarare si a ma tine de ea este astazi, chiar daca e marti, 13 octombrie.

Termene nerealiste

Luand exemplul de mai sus, cel cu mancatul excesiv, este simplu sa promiti ca iti vei schimba radical modul de viata, dar este realist? Cand iti propui sa faci brusc o schimbare uriasa, daca nu ai o vointa sau o motivatie extrem de puternica, sunt mari sanse sa te dai batut din primele zile deoarece ti se va parea mult prea greu sau chiar imposibil.

Ia, in schimb, un set de masuri mai simple si mai “blande” care vor avea un efect cumulat in timp: de exemplu sa iti pui portii mai mici, sa nu mai mananci dupa o anumita ora sau sa mergi pe jos o statie de tramvai cand vii de la serviciu.

De asemenea, evalueaza-te corect pe tine insuti si nu te programa pentru dezamagire stabilindu-ti obiective marete dar pentru care nu ai resursele necesare. Este minunat ca vrei sa ajungi manager anul acesta… dar ai studiile, experienta si abilitatile potrivite? Daca nu, stabileste-ti un obiectiv pe termen mai lung si alte “sub-obiective” mai mici care il vor sustine, precum absolvirea unui curs sau acumularea de experienta.

Motivele “corecte”

Din pacate, de prea multe ori ne stabilim obiective care nu sunt ale noastre (“Fiule, trebuie sa te faci avocat asa ca toti barbatii din familia noastra”) sau care au in spate motivatii total gresite (“Trebuie sa imi iau o masina mai buna ca sa nu fiu mai prejos decat vecinul”).

Cand iei o hotarare sau iti propui sa faci ceva, nu te intreba numai ce vrei sa obtii, ci mai ales de ce vrei sa obtii acel lucru si cum te va face el sa te simti. S-ar putea sa descoperi ca lucrul respectiv nu iti va indeplini o nevoie reala si nu iti va rezolva o problema, ci doar va acoperi (cu un strat foarte subtire) nevoi emotionale mult mai adanci sau va genera alte probleme (credite inutile la banca, ruperea unor relatii, o viata pe care o simti ca nu mai este a ta).

Sabotorii

Prietenul care iti ofera o tigara cand tu te lupti sa te lasi. Mama grijulie care te cearta ca vrei sa-ti schimbi serviciul pe criza asta. Seful care iti spune ca nu ai stofa de lider. Propriile tale ganduri, convingeri, frustrari, temeri care te impiedica sa-ti duci visul la capat. Lupta-te cu sabotorii!

Evita oamenii care te trag inapoi, nu-ti justifica sau argumenta hotararile si, mai ales, rezolva-ti propriii “virusi” prin terapie, meditatie sau orice alta metoda care crezi ca ti se potriveste. Uneori, fara sa-ti dai seama, chiar tu iti pui bete-n roate!

Repetitia, mama… obiectivului

S-a dovedit ca este nevoie de minim 21 de zile pentru a-ti crea un nou obicei. De multe ori citesti o carte sau participi la un seminar si ai impresia ca ai gasit o idee geniala, care te entuziasmeaza si pe care esti hotarat sa o pui in practica.

Viata (si neurotransmitatorii) ne demonstreaza insa ca entuziasmul, pasiunea si hotararea nu se mentin de la sine permanent la cote inalte, ci ca sunt ca niste focuri pe care trebuie sa le alimentezi tot timpul cu combustibil.

Fa zilnic un pas sau o actiune catre obiectivul tau, chiar daca este ceva marunt, precum citirea unui articol despre subiectul care te intereseaza. Seteaza-ti alarma ca sa-ti aminteasca sa-ti iei suplimentul de vitamine. Roaga un prieten sa vina sa te ia la sala (fara sa accepte un refuz). Daca nu-ti pastrezi permanent tinta in fata ochilor, sunt mari sanse nu doar s-o ratezi, ci sa si uiti de ea.

Ne aflam deja aproape de jumatatea lunii ianuarie. Tu cum stai cu promisiunile pe care ti le-ai facut la inceput de an? Te tii de ele sau le-ai amanat pentru 1 februarie?

Guest post: Despre judecatile de valoare

Uneori, confundam evaluarea brandului personal cu judecarea semenilor nostri. L-am invitat astazi pe Lucian Chipuc sa ne vorbeasca despre acest subiect: judecatile de valoare. 

Se intampla anul trecut prin vara, eram in tren in vagonul de biciclete, ma duceam la munte. La un moment dat se mai urca vreo 3 – 4 ciclisti, iar spatiul de numai cativa metri patrati facea sa aud ce se discuta in jurul meu. Mi-a atras atentia unul dintre ei care povestea celorlalti despre o tura de bicicleta la care participase de curand impreuna cu alti cunoscuti. Ce m-a frapat era modul repetat in care il eticheta pe unul dintre fostii participanti ca fiind „idiot”. Daca nu as fi inteles limba romana, as fi crezut probabil ca este un nume dupa cat de des folosea cuvantul respectiv. Azvarlea acest atribut cu o asa atitudine dezinvolta si nonsalanta incat, privindu-l, ai fi spus ca este cel putin un magistratus extraordinarii. Mai ca ar fi sarit intr-un picior de veselie de fiecare data cand il numea idiot pe fostul partener de tura. Posibil ca o astfel de atitudine sa va fie destul de familiara.

Personal, urmaresc sa nu mai etichetez nimic, atat in privinta oamenilor, cat si a situatiilor ori imprejurarilor de viata prin care trec. Nu pot sa spun ca imi reuseste de fiecare data, dar ma straduiesc. La scurt timp dupa ce am adoptat acest comportament am avut parte de un amestec placut de sentimente: pur si simplu am simtit ca traiesc mai bine, de parca ceva se imbunatatise in viata mea. In realitate, tot acel valmasag de ganduri si trairi neplacute se diminuase, spatiul ramas liber facand loc unor idei mult mai placute si de aici o stare de bine sporita.

Dar sa va explic cum am luat aceasta decizie. Asa cum spuneam mai sus, obisnuim in mod frecvent sa ne etichetam atat semenii, cat si situatiile de viata prin care trecem. Referitor la oameni, am ajuns la concluzia ca nu pot judeca pe cineva dintr-un motiv foarte simplu: in realitate nu cunosc persoana respectiva. Chiar daca imi este coleg de munca, ruda, prieten, numai un cunoscut ori un simplu om cu care sa ma intersectez pe strada, nu stiu cum gandeste, nu stiu ce simte! Ceea ce cunosc sau am impresia ca stiu este doar un segment de viata la care eu am acces. De aceea, atunci cand etichetez pe cineva fac acest lucru pe baza unor supozitii si, totodata, imi asum ca stiu modul corect in care individul respectiv ar trebui sa fie ori sa se comporte. Este ca si cum as spune “eu am dreptate, tu gresesti” sau “eu stiu adevarul, tu nu-l stii”. Dar ce este adevarul? In realitate, adevarul este numai un manunchi de idei, doctrine, seturi de principii ori povestiri care vin la pachet cu o mica slabiciune: toate sunt nascute din gandire, iar gandirea poate cel mult sa indice catre adevar, dar nu are cum sa sa fie adevarul. Asa cum spune intelepciunea budista, „degetul care arata catre luna nu este luna”. In concluzie, cel mult pot considera comportamentul cuiva intr-un anumit context ca fiind nepotrivit si atat. Si nu in ultimul rand, cine sunt eu sa am dreptul sa-i judec pe ceilalti? Va recomand sa va intrebati acest lucru inainte de a va grabi sa numiti pe cineva ca fiind „un prost”.

Mai mult, intotdeauna socotim ca suntem unici, iar atunci cand credem ca suntem diferiti ne consideram ca fiind fie superiori, fie inferiori celorlalti. Aceasta abordare duce la un tip de gandire de genul „eu vs. ceilalti” sau „noi vs. ei” care are un defect major: ne impiedica sa impartasim cunostinte din experientele altora. Gandind, discutand si etichetand diferentele existente intre oameni ajungem sa le amplificam si supraestimam regularitatea cu care se intampla, astfel incat concluzionam ca acestia sunt mai diferiti decat sunt in realitate. Acesta este principalul motiv pentru care refuzam sa ne folosim de ceilalti ca inlocuitori si sa le intelegem reactiile la anumite evenimente. Convingerea ca reactiile emotionale ale oamenilor sunt mai variate decat in realitate ne opreste sa invatam din experienta altora si ne bazam pe propria imaginatie care este supusa greselii. Evitand sa facem judecati de valoare si sa etichetam oamenii din jurul nostru vom afla cu surprindere cat sunt de identice trairile emotionale pe care le avem.

In al treilea rand, este o vorba care spune „mai degraba sa fiu fericit decat sa am dreptate”. Acest lucru imi aminteste de fosti colegi care, in loc sa termine in 30 de minute ceea ce aveau de facut, preferau sa se angajeze in diverse conflicte numai ca sa arate ca celalalt greseste iar ei au dreptate. Intr-un final se termina ziua de lucru si realizau cu tristete ca trebuie sa stea peste prgram. Pentru ca adeseori suntem atat de preocupati de adevarul nostru, mai degraba urmarim sa dovedim „vinovatia” celuilalt uitand ca avem la indemana un instrument mult mai bun in administrarea relatiilor interumane. Este vorba de atitudine asertiva, adica sa spunem ce avem de spus intr-un mod clar si in conformitate cu drepturile si sentimentele noastre si a celor din jur. Credeti-ma, un astfel de comportament face minuni si veti fi surprinsi sa aflati uneori ca lucrurile se intampla din cu totul si cu totul alte motive decat cele pe care le banuim si ca nici semenii nostri nu sunt prosti, idioti, lenesi, incapabili sau impostori.

Si nu in ultimul rand, judecatile de valoare vorbesc despre cel care le face. Cand spun despre celalalt ca este un prost, spun in mod indirect despre mine ca sunt destept si intr-un mod ascuns arat ca-mi este teama ca nu sunt suficient de bun. In realitate, in spatele acestui concept negativ se ascunde nevoia de a fi mai bun sau mai mare decat altii. Ce nu stia colegul meu de compartiment este ca, in afara sentimentelor de superioritate si a sigurantei de sine pe care o afisa, in atitudinea lui se ascundea o teama inconstienta de inferioritate. Astfel, in loc sa traim o viata emotionala echilibrata si stabila, ajungem sa pendulam intre sentimente de inferioritate ori superioritate in functie de imprejurarile de viata sau persoanele cu care venim in contact.

Legat de judecatile de valoare pe care le facem in anumite circumstante de viata, multe dintre ele isi au radacinile in ceea ce Albert Ellis le numeste ca fiind „credinte irationale”. Acestea dau nastere la trei mari erori de gandire precum ignorarea aspectelor pozitive, exagerarea celor negative si generalizarea. Principiul de baza al terapiei comportamentului rational emotiv isi are originea in filosofia antica si este bine suprins de catre Epictet care zicea ca „Pe oameni ii supara nu lucrurile, ci modul in care le privesc”. Cateva secole mai tarziu Shakespeare a reformulat ideea respectiva in Hamlet, spunand ca „There’s nothing good or bad but thinking makes it so”. Am sa ilustrez aceste erori de gandire cu ajutorul a doua exemple: unul ar putea fi de pilda „depresia” care-i loveste pe oameni atunci cand se termina sezonul cald si vine sezonul rece, multa lume plangandu-se de anotimpul teribil si groaznic de rece care urmeaza, adica iarna. De unde ideea ca universul trebuie sa le dea oamenilor exact ceea ce vor si cand vor? Ori pretentia ca ceilalti semeni sa ne iubeasca si sa ne faca intotdeauna pe plac, dar atat de eronata din pacate: toti oamenii sunt preocupati de propria lor bucurie, exact ca si noi!

In incheiere, va pot spune ca asa cum gandim, ne si simtim, iar actiune umana lipsita de sentimente nu exista.

Fotografiile ii apartin tot lui Lucian. Cititi si alte articole ale lui pe blogul sau, Idei in echilibru.

The elevator pitch sau “cu ce te ocupi?”

De curand am vazut la televizor o comedie despre un vanzator de echipamente pentru stomatologi care este confundat cu un traficant de arme si rapit. Intr-o discutie extrem de amuzanta cu fiorosul mafiot care il intreaba cu ce se ocupa, personajul nostru raspunde “Vand unelte de precizie pentru profesionisti”. Acesta era sloganul business-ului sau, dar mafiotul il interpreteaza conform contextului discutiei si intelege ca acesta vinde arme pentru teroristi.

Dincolo de malentendu-ul comic din film, aceasta replica este tipica pentru modul ambiguu in care se promoveaza multe companii sau profesionisti, folosind fraze generice care se potrivesc la orice si nu comunica aproape nimic.

Imi vine acum in minte un alt exemplu: am comandat pizza la domiciliu, iar pe cutie am vazut ca statea scris: “Livram timp liber”. M-am gandit: “Zau?! Credeam ca livrati pizza.” Ok, e adevarat ca prin livrarea de mancare la domiciliu eu economisesc timp, insa asta nu inseamna ca mi-e indiferent daca mi se aduce mancare italieneasca, indiana, chinezeasca sau romaneasca. Eu am comandat pizza pentru ca imi place pizza. In plus, toate companiile de catering “livreaza timp liber”, la o adica, asa ca unde e diferentierea?

Problema vine, cred eu, din intelegerea gresita a vechiului principiu al publicitatii care spune ca nu vinzi friptura, ci mirosul. Cu alte cuvinte, orice om, cand cumpara un produs sau serviciu, de fapt cumpara o solutie la o problema, cumpara un beneficiu, cumpara speranta ca viata lui va fi mai buna. Cand pe piata sunt zeci, sute sau mii de firme sau oameni care ofera produse sau servicii similare, apare necesitatea diferentierii. Nu mai vinzi friptura, vinzi mirosul, culoarea, gustul, fragezimea sau ce crezi tu ca are mai jmeker friptura ta fata de friptura concurentei.

Pe de alta parte, daca esti o multinationala si ai la dispozitie milioane ca sa produci clipuri si machete publicitare si sa cumperi spatiu de difuzare/publicare, atunci iti poti permite sa spui ca nu vinzi iaurt, ci ca vinzi iaurt facut cu grija materna sau cu bacterii existente doar in mintea copywriterului, precum “L. Casei defensis”.

Daca, insa, esti un antreprenor sau un freelancer, sunt sanse sa nu ai bani decat pentru niste carti de vizita, un site, poate o brosura si eventual niste bannere online sau niste reclame Google AdWords daca vrei sa te destrabalezi. In cazul asta, sfatul meu este sa spui clar si concret cu ce te ocupi. Montezi termopane, traduci din chineza, tii contabilitate pentru IMM-uri, livrezi pizza. Sigur ca exista beneficii “imateriale” si spirituale pentru ce faci tu: izolare fonica si termica, garantia unei traduceri corecte dintr-o limba grea pentru care nu prea se gasesc traducatori, linistea de a avea actele contabile in regula sau timpul liber. Esti liber sa le mentionezi si pe acestea pe site-ul sau blogul tau.

Insa omul, potentialul tau client, cand te cauta pe Google tasteaza “contabilitate pentru PFA” sau “livrare pizza la domiciliu”, adica serviciul concret de care are nevoie, si nu “liniste sufleteasca” sau “timp liber”. Adica, sigur ca poate sa tasteze si  ”liniste sufleteasca” sau “timp liber”, dar in cazul asta probabil cauta site-uri de dezvoltare personala sau programul teatrelor si cinematografelor.

Nu cadea si tu in capcana vorbelor pompoase si a generalitatilor! De cate ori ai la dispozitie un spatiu restrans (o carte de vizita, un banner online) si ai de ales intre a spune concret cu ce te ocupi si a te lauda ca oferi “garantia calitatii” sau “solutii complete”, alege fara sa clipesti prima varianta.

Ok, vei spune, pai atunci cum ramane cu brandul personal? Nu trebuie sa ma diferentiez, sa ma autopromovez s.a.m.d.? Sigur ca este nevoie sa-ti creezi un brand personal prin care sa transmiti ideea de calitate, corectitudine, siguranta, incredere sau ce mai doresti tu. Dar partea asta o construiesti lucrand cu oamenii, prin respectarea promisiunilor si livrarea constanta de rezultate bune. Cand clientul tau vede ca iti respecti termenele, ca lucrezi cu grija, ca nu incerci sa-l pacalesti etc. si ca faci aceste lucruri constant, in mintea sa se formeaza, treptat, brandul tau personal: “Ah, aceasta persoana este de incredere, pot sta linistit cand stiu ca se ocupa de actele/traducerile/termopanele mele”.

Apoi urmeaza recomandarile si testimonialele care iti intaresc brandul personal, numite si “word of mouth” (“promovare din gura in gura”). Recomandarea facuta de un apropiat al tau care a folosit serviciile cuiva conteaza intotdeauna mai mult decat “lauda de sine” dintr-o reclama pentru care stii ca cineva a platit bani grei. Sau nu e asa?

In consecinta, exerseaza pana cand reusesti sa comunici foarte clar, in cateva propozitii si in maxim un minut, cine esti, cu ce te ocupi si cum il poti ajuta pe cel din fata ta. Asta se mai numeste si elevator pitch: cum ai reusi sa “te vinzi” cuiva cu care te nimeresti intr-un lift si nu ai decat cateva etaje la dispozitie ca sa-l “cuceresti”? Tine minte: nu-ti permiti sa-ti irosesti acel minut cu vorbe goale ce nimic nu au a spune. Fii concret, fii la obiect!

Ca sa inchei cu exemplul de la inceput, sloganul omului de vanzari ar fi putut fi dezbracat de ambiguitate daca ar fi fost formulat mai specific: “Vand unelte stomatologice de precizie pentru profesionisti” sau “Vand unelte de precizie pentru industria stomatologica”. Desigur, atunci nu ar mai fi fost haios pentru desfasurarea filmului. Insa tu nu esti intr-un film si uneori chiar ai doar un minut la dispozitie ca sa impresionezi. Foloseste-l cu cap!

P.S. Aici poti gasi un instrument (in engleza) care te ajuta sa-ti formulezi the elevator pitch: HBS Elevator Pitch Builder.